Ultimul Pagani Zonda, livrat în Ucraina

Autor: Gabriel Grosoiu 20 oct. 2011 Știri auto

Cariera frumoasă pe care Pagani Zonda tocmai o încheie toamna aceasta are un final interesant. Ultimul exemplar al supercarului italian construit la Modena, în cartierul general al Ferrari, a fost comandat de către un client ucrainian, ale cărui preferinţe în materie de culori pot fi sau nu pe placul majorităţii.

Maşina este un Pagani Zonda F Roadster, din care s-au produs, de-a lungul celor 12 ani de existenţă a modelului de bază, doar 25 de exemplare. Cu siguranţă, misteriosul proprietar al decapotabilei se va bucura de performanţele motorul de origine AMG, cu o capacitate de 7,3 litri, dus la nivelul celor 600 CP, dar şi de movul abundent, prezent atât la exterior, cât şi în habitaclul supercarului.

Anul acesta, venerabilul Zonda a predat ştafeta noului model Pagani, intitulat Huayra. Se pare că Horacio Pagani, întemeietorul companiei italiene preferă să se insipre, pentru numele maşinilor sale, după fenomenele meteorologice. Dacă Zonda este numele unui vânt care bate în Munţii Anzi, Huayra este zeul bolivian al vântului. Dincolo de aceste detalii, aşteptăm cu nerabdare viitorul Huayra Roadster.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide